luni, 18 octombrie 2010

Biletele de autobuz mai scumpe cu 30 de bani !!!


Biletele de calatorie in transportul in comun din Targu Mures sunt mai scumpe cu 30 de bani de astazi. Potrivit unui anunt postat pe site-ul asocierii SC Transport Local SA - SC Siletina calatorii sunt rugati sa pregateasca suma fixa de 1,8 lei pentru achizitionarea biletelor de calatorie pentru a preveni eventualele neplaceri la plata restului cauzata de lipsa monedelor de 5 si 10 bani. Cu alte cuvinte, daca nu aveti suma fixa de 1,8 lei veti scoate din buzunar 2 lei pentru un bilet de calatorie care poate fi cumparat de la sofer sau taxatoare.
Majorarea pretului la 1,8 lei s-a efectuat in baza hotararii de Consiliu Local din 30 septembrie care nu afecteaza pretul biletelor compensate pentru pensionari sau pretul abonamentelor de calatorie.
Incepand de astazi se elibereaza noile abonamente de transport subventionate 100% valabile pe o singura linie, pentru elevii cu domiciliul in municipiul Tirgu Mures. Reamintim ca alesii locali au modificat in sedinta din 16 septembrie subvetionarea 100 % a abonamentelor de transport pe o singura linie pentru toti elevii cu domiciliul sau resedinta in municipiul Targu Mures, iar abonamentul se poate folosi doar in zilele lucratoare, intre orele 6-20.Astfel, abonamentele subventionate pe doua linii, eliberate pe trei luni, sunt valabile doar pana la data de 31 octombrie 2010, dupa care isi pierd valabilitatea. Persoanele in cauza, sunt obligate sa  preschimbe aceste legitimatii de calatorie incepand din data de 18 octombrie 2010.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu